Icoanele

Iar in lipsa icoanelor, s-ar putea sa-l descoperim pe Dumnezeu.

Icoanele si normalitatea

Ar fi minunat ca Dl. Patapievici sa aiba dreptate. Ar fi minunat sa ne putem bucura de frumusetea creatiilor tuturor religiilor. Ar fi minunat sa fim normali. Din pacate, legiferarea icoanelor in scoli potrivit acestei pozitii ar fi, in opinia mea, o utopie la fel de periculoasa ca si comunismul. (Caci minunat ar fi, intr-adevar, sa ne ajutam unii pe altii, si sa dam fiecaruia dupa nevoi. Minunat ar fi sa fim normali.) Icoanele in scoli nu sint vazute ca ceva normal si frumos, ci ca o afirmare a puterii si a abuzului unor oameni impotriva altora. Nu sintem normali. Sa lasam religiosii sa se omoare intre ei in spatiul public, dar in afara institutiilor statului. E vorba de niste copii de 7 - 10 ani, pentru numele lui Dumnezeu. Poate ca scoala este singurul loc normal pe care il viziteaza.

Magaria maxi-taxi-urilor #3

Primarul orasului Bucuresti, Adriean Videanu, a interzis circulatia maxi-taxi-urilor in centrul orasului Bucuresti. Motivul invocat este pentru mine neclar - sau transportul calatorilor in picioare era nesigur, si devine mai sigur la periferia orasului, sau centrul este si asa destul de aglomerat si e mai bine ca oamenii sa foloseasca masina personala. Ultima declaratie, daca am fost corect informat, ar fi fost cum ca maxi-taxi-urile faceau concurenta neloiala transportului in comun de stat. Daca este adevarata, aceasta declaratie nu-mi poate trezi decit compasiune la adresa nivelului de inteligenta al D-lui Videanu. Pentru alte comentarii, va rog vizitati: Bucurestiul.

Marele Bagdad care este Bucurestiul

Capitala este, intr-o tara hipercentralizata ca Romania, locul in care se intimpla orice conteaza, orice este important.

Evident, istoria Bucurestiului urmeaza indeaproape istoria tarii. Initial un tirg mai important, ulterior, in perioada de modernizare interbelica, unele cladiri importante au fost construite in centru, precum Universitatea, teatrul, si alte cladiri oficiale, pentru ca invazia sovietica sa schimbe complet cursul istoriei. In opinia mea, invazia sovietica a surprins poporul roman intr-un moment critic, in care capitalismul si democratia incepeau sa se cristalizeze; existau elite, exista un nucleu bine articulat al societatii, care conducea in aceasta directie, si care era, evident, la putere; dar, in acelasi timp, mai mult de 80% din populatie traia inca in afara timpului, intr-un feudalism crestin superstitios, fara o atitudine mercantila, si, evident, fara educatie. Arhitectura orasului reflecta aceasta structura sociala, centrul fiind foarte frumos construit, civilizat, iar restul orasului, in orice caz nu lipsit de pitoresc, bogat in gradini si case mici, semana mai mult cu un sat mai mare. Comunismul a transformat societatea romaneasca prin eliminarea, in mare masura fizica, a elitelor si rearanjarea societatii intr-o structura piramidala bolnava, in sensul ca motiva oamenii sa actioneze impotriva propriilor interese, individuale si comunitare, atit sociale, cit si politice. Si arhitectural aceasta restructurare a fost fortata asupra orasului, in primul rind prin demolarea majoritatii caselor apartinind clasei mijlocii in formare, si a altor cartiere, care nu erau numai bine construite si functionale, dar aveau un farmec greu de reprodus astazi. Astfel, eu sustin ca societatea romaneasca a fost sparta in anii 50 si nucleul in formare, care tindea in mod evident catre un echilibru pozitiv, democratic, de piata libera, mercantil, echilibrat, a fost inlocuit printr-un fel de deportare pe loc a populatiei cu un echilibru negativ care, de data aceasta, a patruns societatea pina in cele mai ascunse cotloane ale ei si se arata formidabil de stabil.

Arhitectura Bucurestiului sub comunism s-a schimbat intr-un mod de asemenea simplu de inteles, piramidal, si bolnav. Este o arhitectura de lagar, ceea ce e normal, pentru ca populatia trebuia controlata; chiar era un lagar. Lagarul este structurat prin mari bulevarde, transformate in canioane de beton de catre blocuri de zece etaje neintrerupte pe ambele parti, pe distante lungi, intrerupind vechile sosele, mai inguste, dar extrem de importante pentru metabolismul orasului. In spatele acestor blocuri au fost construite alte blocuri mai mici de patru etaje care puteau fi bine supravegheate de la etajele superioare ale blocurilor inalte. Bulevardele largi permiteau trecerea usoara a armatei si faceau construirea de bariere extrem de dificila, oamenii putind marsalui linistiti pe aceste bulevarde de fiecare data cind circulatia era intrerupta din lipsa de benzina, sau din cauza zapezii care nu putea fi data la o parte. A fost construit un desert de beton, de fapt. Praful este imposibil de inlaturat, orice urma de gradina fiind distrusa, nu numai in oras, dar si imprejurul lui, pe suprafete de sute de kilometri, care, toate, au fost "redate" agriculturii. Parcurile si gradinile particulare au disparut, totul fiind betonat intre blocuri, dar si in curti, putinele curti care au mai ramas fiind si ele betonate de catre noii proprietari. Noii proprietari erau puternicii sistemului, incapabili sa construiasca asemenea case, le-au ocupat pe cele ale victimelor lor, si au betonat curtile. Orasul era ocupat intr-un mod piramidal aproape perfect. In centru traiau familiile nomenclaturii si a securitatii, a aparatului represiv, cu grad inalt; inspre periferie gradul acestora scadea pina la cei mai mici informatori din catierele mizere de la marginea orasului.

Viata pe bulevard este practic imposibila. Indiferent de momentul din an despre care vorbim, canioanele sint dificil de locuit. Vara temperatura este sufocanta, atingind usor 60 °C la nivelul solului, iarna gerul este napraznic, spre deosebire de orice alte zone impadurite din aceasta tara, vintul nebun generat de aceste diferente de temperatura intre diferitele zone ale betonului, unele incinse, altele la umbra, ridica praful nesfirsit generat de eroziunea solului din jurul orasului si a betoanelor din oras. Poluarea chimica si fonica, concentrata intre peretii canioanelor de beton, este datorata si traficului supraaglomerat, fiinca am uitat sa va spun, dar comunistii considerau parcarile, magazinele, orice spatii utilitare, orice fel de servicii publice, ca parazitare, astfel incit, ei bine, practic nu ai pe unde sa treci, blocurile de zece etaje, si cele de patru, fiind inghesuite - abia pot fi folosite din aceasta cauza - orice transport de mobila, de alimente devine o problema aproape insurmontabila. Toate caile de acces sint extraordinar de inguste, locuitorii fiind nevoiti sa foloseasca gang-uri intunecate, joase, pentru trecerea prin barajele nesfirsite de blocuri. Poluarea, ziceam, poluarea chimica, dar si cea fonica, sint in majoritatea timpului insuportabile, iar diferentele mari de presiune ale aerului fac aerisirea unui apartament o performanta, apartamentele ele insele sint lipsite de cele mai elementare facilitati de confort, precum izolatia termica, izolatia fonica, geamurile nici macar nu se pot fixa pentru a nu fi trintite de vint, si uneori nici nu se inchid bine, incit bate vintul prin ele ca pe afara. De altfel, scarile de bloc de zece etaje formeaza cosuri de tiraj extraordinare, si este extrem de dificil sa nu ai curent in apartament. Mirosurile de la diferitele bucatarii, ca sa nu mai vorbesc si de toalete, se raspindesc peste tot, pe afara si prin interior, prin toate apartamentele inconjuratoare, din cauza ca aerisirile construite de comunisti nu functioneaza, de multe ori sint astupate de unii cetateni, locatari, si nu exista ventilatoare. Bucatariile nu au aerisiri, de fapt, pe cos, iar apa de ploaie, sau menajera, care ajunge in balcon se revarsa asupra trecatorilor, neexistind burlane, cu toate ca n-ar fi fost dificil sa fie construita o surgere pina la sistemul de canalizare de la baie sau bucatarie. Gunoiul este aruncat pe niste tuburi, imprastiindu-se, bineinteles, copios, stringind gindaci, sa nu mai mentionez si mirosurile, atit de pe scara, pentru ca acest tub este pe scara, dar si de la punctul de colectare al gunoiului, care gunoi cade de la etajul zece si se imprastie in camera de la parterul blocului unde ar trebui sa cada direct in cosul de gunoi. Evident, pungile de gunoi nu sint folosite. Locuitorii orasului, asadar, din noua Romanie, din noua comunitate de dupa schimbarea de regim din 1989, considera aceste blocuri un ideal materializat si regreta falimentul economic, social si moral al comunismului, care nu a permis continuarea acestor catastrofe. Orasul este de fapt un stup. Bucurestiul este inconjurat de zone intinse de pamint fertil foarte bun pentru construirea de orase sau suburbii, apa potabila este disponibila, parcurile ar putea fi construite usor, drumurile de acces de asemenea, terenul nefiind foarte accidentat. Totusi, Bucurestiul este aglomerat dincolo de posibil, iar marginile sint fixate prin lege de mai multe zeci de ani. Bucurestenii nu cer extinderea orasului, este ilegal sa construiesti case dincolo de aceasta granita fixata arbitrar de catre comunisti (in timp ce daca cineva construieste o casa pe pamintul tau, iti ia si pamintul, potrivit legii) bucurestenii doresc mai multe blocuri inalte si chiar sint construite, pentru birouri mai mult, in ciuda faptului ca primarii anunta, regulat, ca nu mai pot aproviziona cu apa, curent, gaze aceste noi imobile care se construiesc in ultimele zone care nu astupau complet vederea cerului, ca sa nu mai mentionez lipsa locurilor de parcare, care sint deja inexistente. In mai multe situatii, oamenii au fost in pericol sa fie loviti de masinile care circulau cu viteza pe trotuare. Este interesant de mentionat ca bucurestenii nu sustin macar rezolvarea problemei locurilor de parcare prin introducerea unor plati, asa cum se practica in Occident in zonele aglomerate, in functie de perioada de timp pe care iti parchezi masina. Bucurestenii sustin in continuare folosirea gratuita a locurilor de parcare, cu toate ca, de cele mai multe ori, nici nu este posibil sa mergi pe jos din cauza masinilor parcate absolut peste tot, in toate pozitiile si in toate locurile, dar bucurestenii sustin o initiativa a primarului prin care parcarile ramin gratuite, in schimb amenda pentru parcare ilegala - politia fiind inexistenta, masinile sint parcate absolut oriunde - amenda ar creste de 10 ori, iar politia ar putea, la fel cum face acum in cazul legii centurii de siguranta, de pilda, sa aleaga, din cind in cind, citiva soferi ghinionisti si fara pile, ca sa le ceara mita sau amenda. Sigur, plata locurilor de parcare ar periclita lipsa de civilizatie a orasului, poate ca unii oameni chiar ar incerca sa construiasca parcari civilizate pentru ca sa inchirieze apoi locurile, si asa ceva nu este acceptabil.

Singura idee arhitecturala care a avut sens in privinta Bucurestiului este ideea unui arhitect din RFG care in 1990 a participat la un concurs de idei organizat de unii intelectuali idealisti romani si a propus, ca strategie, permiterea unei initiative individuale in domeniul arhitectural, care sa sparga aceasta structura bolnava de beton in felul in care jungla ar sparge niste ruine intr-un oras parasit. Si intr-adevar, in unele zone, fatetele blocurilor au putut fi modificate de catre unele firme si alte initiative arhitecturale, din pacate complet necontrolate de arhitectii oficiali, au avut loc. In orice caz orasul nu arata si nu putea sa arate mai rau decit inainte de 1989.

Transportul in comun este o capodopera a ingineriei socialiste. Niste tramvaie extrem de lente, extrem de greoaie, extrem de rare, circula pe mijlocul bulevardelor, facind asteptarea in statie, traversarea, o aventura extrem de periculoasa. Statiile sint plasate in intersectii, unde stopurile si blocajele nesfirsite fac aerul de nerespirat. De alfel, masinile parcheaza la un metru de nenorocitii calatori care asteapta tramvaiul, nu mai mentionez ingustimea incredibila a acestor refugii, bine numite refugii, unde se asteapta tramvaiele si pericolul pe care il pun. Lipsa de civilizatie coboara pina la cele mai mici amanunte, existind refugii de tramvaie construite in asa fel incit de fapt functioneaza ca o piscina in miniatura: bordura e mai inalta, iar asfaltul din interior are un nivel mai scazut, pastrind apa de ploaie, astfel incit calatorii trebuie sa astepte cu picioarele in apa. Evident, transportul in comun este monopol de stat, si, in numele idealurilor socialiste, nimeni nu se plinge vreodata de aceste conditii. Tramvaiele vin de obicei cite doua sau cite trei, la un interval de cel putin 20 - 25 de minute, facind supravietuirea o problema serioasa. Speranta de viata, in Bucuresti de vreo 61 de ani, cu peste 20 de ani mai mica decit in Occident, spune multe. Transportul in comun arata, de asemenea, dorinta de europenizare a bucurestenilor. In tramvaie au fost introduse, pentru prima data dupa 1989, butoane de deschidere a usii. In Occident, aceste butoane sint foarte usor de accesat, sint raspindite prin interiorul vehicolului si anunta soferul, in zone mai putin aglomerate, ca cineva doreste sa coboare la urmatoarea statie, a.i. soferul stie cind sa opreasca, economisind timp si energie. Romanii insa au inteles altceva din acest lucru. Butonul este intr-un loc dificil de atins, intr-o singura margine a usii, si el trebuie apasat numai dupa ce conductorul opreste in statie si apasa un buton care permite deschiderea usii. Daca pierzi momentul, s-ar putea sa nu mai ai timp sa cobori, sau sa urci. Nimeni nu se mira. E doar o piedica in plus, un fel de copie, un fel de parodie a Occidentului, si asa si trebuie sa fie, deoarece intregul oras este o parodie a civilizatiei. Arhitectura influenteaza, bineinteles, viata oamenilor, chiar si gindurile.

Din cite stiu, Ceausescu se pregatea sa desfiinteze tramvaiele de pe Mihai Bravu, in urma construirii metroului pe sub aceasta magistrala. E greu de aflat ce se intimpla de fapt in acea perioada. Metroul a fost construit avind statii in intersectiile dintre marile bulevarde. In aceste intersectii au fost construite pasaje subterane pentru automobile, pe directia de mers a metroului, iar sub aceste pasaje existau statiile de metro. Daca Ceausescu ar fi planuit pastrarea liniei de tramvai, atunci ea ar fi trebuit sa treaca prin pasajul intunecat si poluat chimic si fonic, si tot acolo ar fi fost amenajata si statia de tramvai, asa cum a fost amenajata in alte locuri. Pe Mihai Bravu, linia de tramvai, care urma sa fie scoasa, a fost mutata, provizoriu, in jurul acestor pasaje, pe bretelele de virare la dreapta si la stinga ale masinilor, fara sa i se prevada spatiu de trecere prin pasaj. Deoarece in Bucuresti tramvaiele circula pe banda a treia, centrala, a marilor bulevarde, banda intii fiind rezervata masinilor parcate, in zona pasajului, tramvaiele deturnate folosesc banda a doua a bretelelor de virare la dreapta si la stinga in jurul pasajelor.

Scoaterea tramvaielor ar fi marit mizeria pensionarilor peste limitele suportabilitatii, acestia deja neavind acces la serviciile salvarii, in 1989, se pare la comanda birocratiei comuniste, deoarece pensionarii, desigur, nu erau productivi. Distanta dintre doua statii de metro este de aproximativ un kilometru, iar aprovizionarea cu produsele de baza necesare vietii, cum ar fi mincare si medicamente, necesitau calatorii de mai multe statii. Chiar plata serviciilor de baza, cum ar fi telefonul, necesita deplasari lunare pe distante importante. De aceea, hotarirea lui Ceausescu de a scoate tramvaiele de pe Mihai Bravu ar fi avut efecte drastice asupra vietii oamenilor, si in special a pensionarilor batrini si saraci. Din fericire, Ceausescu a murit inainte de a indeplini acest plan. Tinerii care si-au dat viata pentru libertate nu au impiedicat insa pe pensionari sa voteze comunisti timp de 15 ani, dupa 1989.

Oricum, linia de tramvaie de pe Mihai Bravu nu a mai fost desfiintata. Uneori, tramvaiele au statii tocmai pe bretelele de virat, blocindu-le in timpul opririi in statie, deoarece, din cauza ca nu a fost loc pentru refugii, tramvaiele, care circula pe banda a doua, obliga si masinile de pe prima banda sa opreasca pentru a permite calatorilor sa urce si sa coboare din tramvaie. In alte intersectii, insa, statiile se gasesc inainte sau dupa pasaje, calatorii riscindu-si viata in timpul traversarii fara semafor a unor bulevarde cu trei benzi, pe care se circula uneori cu 100 de km la ora mai ales dupa trecerea prin pasajele libere, desi limita legala de viteza este de 50 km pe ora. Asta nu inseamna ca macar refugiile din mijlocul acestor bulevarde ar fi sigure, ele fiind greu de vazut, inguste, denivelate, cu pietre de bordura lipsa. Evident, oriunde ar fi statia, linia tramvaielor intersecteaza fluxul principal de autovehicule de pe bulevard, atit la intrarea, cit si la iesirea din pasaj, si, de asemenea, intersecteaza si fluxul principal de autovehicule de pe bulevardul transversal, de la suprafata, transformind astfel investitia in construirea pasajelor subterane intr-o bataie de joc. Permiterea crearii unor firme particulare de transport in comun, mai ales cu microbuze, ar fi rezolvat aceste probleme, facind, de asemenea, mai dificil pentru functionarii de stat de la diferite nivele sa fure din banii alocati subventionarii transportului in comun din Bucuresti. Totusi, in situatia data, este un cistig faptul ca, dupa 1989, tramvaiele nu au fost retrase de pe Mihai Bravu.

Exista, ca un raspuns normal de neinteligent, in fata invaziei de automobile, multe de calitate slaba, cumparate la mina a treia, intr-o tentativa disperata de lupta impotriva transportului in comun catastrofal, ei bine, exista stilpi de fier, pe linga sirmele care ies din gropile construite de comunisti, sirmele rasucite de care nimeni nu mai stie la ce au putut sa foloseasca, exista stilpi de fier, de inaltime redusa, numai bune sa te loveasca la fluierul piciorului, in locurile cele mai neasteptate, ocupind ultimele spatii care mai existau si care mai puteau fi folosite de catre cetatenii care indrazneau sa circule.

Pasajele subterane se inunda (se umplu complet cu apa) la fiecare ploaie mai rapida, deoarece, pe linga betonarea oricarui spatiu verde, ceea ce a redus absorbtia apei de ploaie in pamint, Ceausescu se ocupa si cu amenajarile hidrotehnice, planificind un canal Bucuresti - Dunare, care ar fi trebuit sa transforme Bucurestiul in port la Marea Neagra. Amenajarile hidrotehnice din Bucuresti, facute la indicatiile pretioase ale cirmaciului, au sectionat cursul firesc al apelor freatice, cartierele vechi, centrale, devenind inundabile in fiecare primavara si toamna.

Dimbovita, apa dulce… a fost transformata in anii '80 in canalul colector al singurei capitale europene care nu isi trateaza apele reziduale (v. http://www.hotnews.ro/articol.php?a=16060). Deasupra, in fosta albie a riului, a fost construit un sir de lacuri de beton care sint cind goale, cind pline cu apa statuta, in care copiii saraci se scalda ilegal dar si periculos, din cauza peretilor abrupti si a sirmelor care, ca de obicei, ies din beton de unde nu te astepti, asta ca sa nu mai mentionez culoarea si mirosul inubliabil al apei. Un pliant comunist infatisa Dimbovita renascuta pe care navigau barci cu pinze pe sub podurile frumos curbate. Dimbovita renascuta este segmentata, podurile sint foarte aproape de nivelul apei, iar vintul nu bate intre peretii abrupti de beton, mai ales in timpul verii, cind caldura este insuportabila.

Vezi, de asemenea, http://www1.pmb.ro/~0008/90-111.pdf#search='amenajarea%20dimbovitei'

Tratarile mentionate aici sint pentru apa potabila, nu pentru canalizare. Cel putin Arcuda si Rosu trateaza apa potabila din Arges.

Politia lipseste cu desavirsire de pe strazile orasului, si suspectez ca, in general, mentine linistea preluind taxe de protectie de la mafiile de cartier. A existat un caz in care politia a refuzat sa aresteze un traficant de droguri prins de populatie. A rezultat un mic conflict violent intre multime si traficantul de droguri, si, poate, si intre multime si politistul care refuza sa-si faca treaba. Primul ministru a reactionat, afirmind ca e bine cind populatia coopereaza cu fortele de ordine.

Structura piramidala sociala a fost reflectata intr-un mod minunat in domeniul economic. Exista, de obicei, o singura firma angro intr-un anumit domeniu, plus o firma germana si una franceza intrate in jurul anilor 2000 prin presiuni puternice, care in orice caz nu au putut sa faca altceva decit sa scada preturile prin competitie. In aceste firme, proprietarul, managerul, inginerul sef si asa mai departe pina jos, sint oameni care corespund perfect structurii sociale dinainte de '89. Sint oameni in aparatul represiv, fiecare la nivelul lui ca rang, in ierarhia firmei respective, ermetismul fiind aproape perfect, singurele ocupatii care au proliferat, au devenit rentabile, au fost ocupatiile care nu puteau fi controlate de catre aceasta mafie de stat decit in mod foarte dificil si cu profit foarte mic, anume masajul la domiciliu, curatenia in apartamente, si o vreme, partial, taxiurile, taximetria la negru fiind dezvoltata deja inainte de '89, iar dupa aceea a fost complet pierduta de sub control o anumita perioada, facind taxiurile mai ieftine decit tramvaiele, la anumite ore si in anumite conditii. Din pacate, instalatorii competenti la preturi normale, dar chiar si instalatorii competenti pur si simplu au ramas aproape imposibil de gasit, in special din cauza ca acestia trebuie sa foloseasca o mica furgoneta in care sa-si transporte uneltele si piesele de schimb, astfel Dinsii putind fi usor prinsi de catre functionarii de stat insarcinati cu pastrarea mizeriei acestui popor, care popor, de fapt, sustine aceasta politica economica.

Ar mai fi cazul sa mentionez schimbul de idei, care dupa primii ani de avint extraordinar, de efervescenta, a ajuns sa lipseasca aproape complet la nivel social, politic, un exemplu ar fi salbatica discutie asupra taxei de impozit unic, care a fost scazut cu citeva procente in urma alegerilor, impozitul pe salariu fiind prezentat ca fiind 30% si scazut la 27%, in situatia in care impozitul real pe venit trece de 60% daca socotim si diferitele contributii pentru mafiile din cultura, din asa zisele asigurari sociale si incredibila, inegalabila institutie a sanatatii, care e monopol de stat, bineinteles. Nu mai spun cum arata mass-media, si ciinii, desigur, de linga muntii de gunoaie.

Ciinii sint folositi, de altfel, de diversi mafioti functionari de stat drept mijloc de ocupare a terenurilor publice. Acestia sint plimbati ostentativ fara lesa sau botnita in zone publice care se afla in apropierea institutiilor de stat controlate de ei, iar uneori sint chiar incurajati sa se inmulteasca in haite care au facut ca zone intinse sa devina pustii, fiind inaccesibile pietonilor de rind. Pentru crearea acestor haite, o strategie de succes este folosirea curtilor acestor institutii ca loc de retragere a ciinilor, si oferirea mai multor rupturi in gardul imprejmuitor pentru ca acestia sa poata vina si ataca pe strazile invecinate.

Teatrele din Bucuresti, daca am inteles corect (opacitatea merge bine mina in mina cu coruptia - informatiile sint intotdeauna disponibile teoretic dar niciodata in practica), sint acum administrate de primarie. Rezultatul este ca, dupa ce sint subventionate masiv din impozitele nenumarate puse pe populatia saracita (atit de saracita incit exista copii care dorm in canale), si dupa ce aceste subventii sugruma orice competitie din afara mafiei de stat, primele spectacole sint ocupate complet de functionarii de stat care intra la spectacole prin invitatii gratuite pentru dinsii si, eventual, pentru amantele lor. Pentru comunisti, logica este intotdeauna un teren exotic. Pentru ei, e normal sa nu vinda bilete la premiera - se intra doar pe invitatii. Dar ce te faci daca nu intra toti pilosii intr-o singura sala? Ei bine, e foarte simplu: faci trei premiere succesive! Puteti verifica la piesele de succes de la Teatrul Mic. Dupa aceea, teatrul poate pleca in turneu in strainatate, ca doar n-o sa prezinte piesele de succes prostilor care platesc impozitele. Vacanta de vara se intinde pe multe luni si e binevenita. Daca intrebi ceva despre activitati culturale pe timpul verii in salile exorbitant de scumpe din centrul orasului, esti privit ca un extraterestru.

Magaria maxi-taxi-urilor #2

Din Jurnalul National din 22 mai 2006, p.3, articolul "Justitia lupta cu <<jungla>>":

"CA-N CODRU. Ti se face parul maciuca atunci cind te uiti la probele strinse de procurori in dosarul Clanului Rosca. Ele arata ca membrii acestei grupari sint de departe printre cei mai violenti interlopi care au stapinit Bucurestiul. Dar probabil ca de la cancelaria primului-ministru, din fotoliul de expert, lucrurile se vad cu totul altfel, din moment ce ditamai functionareasa a putut sa se faca "sora" cu clanul. Nici partenera ei de la Primaria Capitalei nu s-a aratat mai sperioasa ori cu frica de Dumnezeu sau de lege. Ca si cind ar fi facut ceva perfect normal, cucoanele, functionare respectate, dar, se pare, nu si respectabile, au apelat la metode mafiote pentru a-si elimina un rival in afaceri."

Pe aceeasi pagina:

"HALAL!

Doua inalte functionare publice, una de la Primaria Capitalei, cealalta de pe linga Cancelaria primului-ministru, au fost arestate pentru ca si-au aranjat biznisu' personal cu ajutorul Clanului Rosca. Mai concret, ca sa puna mina pe linia de maxi-taxi 515, una dintre cele mai banoase din Bucuresti, Simona Ciulavu si, respectiv, Madalina Cucos au apelat la reteaua de crima organizata, dind bani buni pentru a-si speria concurenta cu amenintari si batai. Iti vine greu sa-ti imaginezi ca doua femei, functinare cu staif …"

"Anchetatorii au stabilit ca gruparea Rosca, urcata prea repede in <<ierarhia interlopa>>> (in locul organizatiei fratilor Camataru, care au fost inchisi, spune articolul - nota doru001), actiona cu o violenta iesita din comun, punindu-si in practica amenintarile verbale cu ajutorul iataganelor, sabiilor ninja si al pistoalelor."

Evident, Videanu si Tariceanu nu stiu nimic despre ce se intimpla in administratiile lor. Si nici Ceausescu nu stia. Eu suspectez ca mita se plateste din nivel ierarhic in nivel ierarhic, precum taxa de vasalitate in Evul Mediu, de la baron local la duce national. Altfel nu pot explica legile care vin de la virf si care cer indeplinirea unor conditii de functionare atit de absurde din partea firmelor mici si mijlocii, fara a oferi insa nici o posibilitate de lupta contra coruptiei. Asa cum spunea un jurnalist moderator al unei emisiuni TV, "eu nu inteleg de ce nu pune nimeni mina pe telefon sa reclame cei 5 euro care i se cer la iesirea din tara?". Eu inteleg: nu merge telefonul. Romanii inca mai cauta adevarul la Realitatea TV.

Exista insa o importanta deosebire intre Evul Mediu european si cel romanesc: in Evul Mediu european relatia baron - … - duce era morala, publica, pusa pe hirtie. Aceasta a permis ca, atunci cind tehnologia a evoluat, contractele de vasalitate sa poata fi puse in discutie si modificate dupa cum era cazul. Asa cum este evident pentru orice telespectator, aceasta e mult mai greu sa se intimple in Romania.

Si totusi, aveau legea … sa se coboare atit de jos? Oare garda financiara n-a mai amendat compania de maxi-taxi cu miliarde fiindca nu avea basca? Videanu nu le-a mai interzis sa circule prin centru (decit, eventual, cu roti patrate)? Oare aici am ajuns, aveau nevoie de mafioti tigani ca sa fure?!! Unde vom ajunge, tovarasi!?! Daca institutiile incep sa functioneze, oricit de prost, vom pierde lupta de clasa?!? Chiar si in Romania!!?

In orice societate, suspectez eu, oamenii foarte bogati si foarte saraci sint mai putin echilibrati decit cei din clasa de mijloc si coopereaza intr-un fel sau altul.

Mai ramine de aflat prin ce mijloace a reusit o firma de maxi-taxi banoasa sa convinga eventualii competitori sa nu deschida si ei o linie de maxi-taxi banoasa, in paralel, astfel incit sa putem sta si jos, ca burghejii din vest. Investitia e minima, se poate si leasing… Oare tot Videanu sa stie de ce nu exista competitie de maxi-taxi? Sau sa suspectam si noi?

Si nici Jurnalul National nu mi-ar publica aceste comentarii. Doar are si el convingerile lui, tovarasi.

Realitatea TV #2

Data: 3 iulie 2005, 18:03:50

Subiect: emisiunea in curs

As putea sa va ofer consultanta in economie. O mica verificare e buna intotdeauna. De pilda, cresterea leului in raport cu euro nu genereaza automat cresterea standardului de viata in Romania, ba, uneori, chiar genereaza o scadere a acestuia. De asemenea, alocatia pt. mame e un mare furt, deoarece mama trebuie sa fie angajata in ultimele 6 luni - destul ca sa se angajeze daca are pile, si sa fie data afara daca n-are. Mai, mult, femeile fara carte de munca dar cu copii muncesc (statistic) mult mai mult decit cele cu carte de munca si cu copii. Daca tot nu vrem sa ajutam saracii trebuie sa dezafectam sistemul de invatamint, care reprezinta un transfer urias catre saraci. Nu e deloc absurd sa cresti tva si sa dai la saraci, din contra e o idee f. buna. Samd. Daca doriti explicatii, va rog sa imi raspundeti.

Raspunsul:

Data: 5 iulie 2005

Subiect: Re: emisiunea in curs

Multumim pentru atentie si mesaj, va rog sa ne transmiteti numarul dvs de telefon (fix, mobil), in curind emisiunea UNU la UNU va introduce si o foarte scurta rubrica dedicata telespectatorilor activi si sunt convinsa ca vom mai auzi unii de altii!

Cu cele mai bune ginduri, ----------

realizator

N-am mai auzit unii de altii, si, de fapt, emisiunea lui Sorin Ionita (Director de programe la SAR) a fost modificata drastic in sens negativ, iar apoi a disparut complet.

Magaria maxi-taxi-urilor

Dupa marea discutie dintre proprietarii de companii de maxi-taxi si primarul orasului Bucuresti, Adriean Videanu, transportul in comun a reinceput sa circule la mari intervale, cite doua vehicule odata, iar soferii maxi-taxi-urilor nu mai dau bilete calatorilor. Din pacate, toate aceste fenomene pot fi explicate prin ipoteza ca Videanu si-a maximizat taxa de protectie. Astfel, daca aceasta ipoteza ar fi adevarata, actiunile D-lui primar ar fi perfect logice:

Mai intii, a amenintat companiile de maxi-taxi, de altfel singurele companii particulare de transport in comun din Bucuresti, in mod evident posesoarele unui monopol abuziv, mai ales ca traseele si numarul microbuzelor sint fixate prin contract potrivit hotaririlor lui … Ceausescu. A trebuit sa le ameninte, deoarece aceste companii aveau deja toate aprobarile si nu aveau de ce sa plateasca primaria. Amenintarea a luat urmatoarele forme:

1. A afirmat ca va interzice microbuzele deoarece acestea nu au aprobare pentru transportul persoanelor in picioare (cine stie cum arata Bucurestiul, citi oameni putrezesc de vii pe strada, sint muscati de ciini vagabonzi, cad in gropi sapate de Ceausescu, ranindu-se in armaturile ramase de pe santierele patriei, isi scrintesc picioarele in gropile de pe strazi si trotuare, isi risca viata mergind pe strazi circulate deoarece trotuarele sint ocupate de masini parcate, si, mai ales, cum se circula cu transportul in comun aflat in proprietatea statului, se poate amuza de preocuparea D-lui Videanu in privinta calatorilor care stau in picioare in microbuze).

2. A amenintat ca va interzice circulatia in centrul capitalei a automobilelor si a maxi-taxi-urilor, dar nu si a transportului in comun aflat in proprietatea statului.

3. A convins compania de stat RATB sa ofere servicii decente pentru doua - trei saptamini. In principal, vehiculele au inceput sa vina la intervale regulate, ceea ce a scazut timpul intre doua vehicule la 4 - 6 minute, un interval de asteptare foarte confortabil. (Nu stiu de ce obisnuiesc vehiculele RATB sa vina cite doua. Poate ca soferul celui de-al doilea vehicul munceste mai putin, calatorind cu vehiculul aproape gol. Aceasta se intimpla deoarece oricind al doilea vehicul se poate dovedi defect, sau in retragere spre un depou, sau poate sa opreasca, in graba lui de a tine pasul cu primul vehicul, inaintea statiei, si atunci nu mai ai timp sa te urci in el. Nu uitati ca trotuarul este blocat de refugiile statiilor si de numerosii calatori care urca si coboara din primul vehicul. Iar daca ai pierdut al doilea vehicul, mai ai de asteptat 20 de minute!) Sau poate ca conducatorii vehiculelor prefera sa stea de vorba la capetele liniilor, si de aceea prefera sa calatoreasca impreuna.

Dupa aceea a oferit companiilor de maxi-taxi posibilitatea sa ramina in functiune (nu a mai anuntat nimic despre interzicerea circulatiei in centrul capitalei sau despre interzicerea companiilor de maxi-taxi, care trebuia sa aiba loc incepind cu 1 ianuarie 2006, apoi incepind cu 1 februarie 2006). Cu ce pret, doar SRI-ul ar putea sti. Oricum, ca pretul sa fie mare, trebuie ca:

1. RATB-ul sa mearga prost;

2. Soferii de maxi-taxi sa nu mai dea bilete calatorilor, ca sa nu isi declare veniturile. Fireste, soferii de maxi-taxi dadeau intotdeauna bilete calatorilor in perioada decembrie 2005 - februarie 2006, cit timp au avut loc, probabil, negocierile.

Reactia bucurestenilor? Si vitele sint mai atente cind sint lupii in preajma.

revista 22, #5

Interesant ca, in timp ce statul roman plateste din greu stalinistii din fruntea institutiilor culturale romanesti, Revista 22 critica Regatul Unit pt. ca a platit ajutoare sociale fundamentalistilor imigranti, respectindu-le si dreptul de libera exprimare. (Traian Ungureanu - "F**k You! (mesaj de la Londra)", Revista 22, nr. 801, p.10, Un oarecare Gleeson) Problema e aceeasi, lipsa de integrare, in cazul Angliei a strainilor, in cazul Romaniei a marii majoritati a populatiei care nu are drepturile politice si economice necesare unei vieti decente si care sustine socialismul pt. ca de asta depinde si numai asta stie. Traian Ungureanu, in "Victoria, Regina Scuzelor" din Revista 22, nr. 802, p.10, sustine un raspuns dur impotriva terorismului, fara nici o analiza a cauzelor si evident, a solutiilor pe termen lung. Aveti dreptate, D-le Ungureanu, pe de o parte, a fost ignorarea societatii, cu respectarea drepturilor, pe de alta cei cu baloanele. Amindoua taberele au dreptate. Cei care au respectat drepturile fundamentale ale omului si au oferit asistenta sociala si drept de libera exprimare fundamentalistilor au dreptate. Cei care arunca baloane au si ei dreptate. Dar au dreptate numai impreuna. Si ambele tabere gresesc, cind sint separate. Imigrantii ar fi trebuit sa fie integrati cu adevarat, in cultura si societatea britanica. Englezii au crezut ca imigrantii islamisti nu contribuie cu nimic la mersul societatii, ca pot fi lasati afara, cu prostiile lor, dar s-au inselat. Mark Knopfler a fost si el profesor de scoala (o meserie f. neplacuta si prost platita), dar nu a pus bombe pt. ca era educat dupa principiile occidentale si stia ca are o sansa la un milion sa reuseasca, la fel ca orice alt profesor. Islamistul a primit si el o bursa, dar in Pakistan. Un raspuns violent din partea Occidentului, fara o strategie clara de rezolvare a problemei prin educatie si integrare sociala, ar fi sinucigas pt. civilizatie. Asemenea programe de educatie au existat in SUA, in cazul unor ghetouri la fel de indepartate de Occident ca si Romania, si au avut un succes extraordinar, mai ales dupa corectarea primelor erori, pina in momentul in care au fost oprite din lipsa de bani. (Experimentul a fost platit din fonduri particulare.) Se stie deja destul de mult, si se doreste destul de putin, nu-i asa, D-le Ungureanu?

Legea lustratiei nu poate fi aplicata fara o justitie eficienta. In situatia de acum, probabil ca singurul afectat de legea lustratiei ar fi Liiceanu, caruia i s-ar gasi un dosar contrafacut, aruncat de cineva pe Calea Victoriei. Mai intii ne modernizam, apoi obtinem rezultatele dorite. Nu merge invers.

revista 22, #4

Opinia mea este ca lucrurile stau asa:

In '45, intelectualii erau in jur de 7%. Se adauga ofiterii, micii intreprinzatori, functionarii, care fac, in total, in jur de 15%. Restul erau tarani, intr-o tara in care orasele erau locuite mai mult de straini. Cind a venit comunismul, cei 15%, care reprezentau sansa de modernizare a tarii, au disparut, mai ales prin asasinat. Dar reactia lor a fost, normal, nationalista. Au devenit si ei extremisti, in fata atacului extrem. Era normal, pt. ca nu aveau un raspuns fiabil pe termen scurt. Nu isi puteau transmite mesajul in mod nonviolent. Nu asta s-a intimplat in tarile care au format Grupul de la Visegrad. Acolo clasa de mijloc cu valori democratice era majoritara. Comunistii au omorit chiar mai putin, dar mesajul, educatia, spiritul unei societati mic-burgheze A FOST TRANSMIS generatiilor urmatoare, pina astazi. De ce sa te sacrifici, daca valorile tale sint oricum salvate? Sovieticii venisera prea tirziu, intelegeti? In Romania, insa, 80% erau in afara istoriei. Ei nu traiau in acelasi sistem social si moral cu elita. Ca sa ii faci responsabili, trebuie sa-i integrezi. Culegatorii si vinatorii nu stiu de curtea de la Haga. Nu le pasa de Sighet. Nu e tribul lor. De aceea, greseala intelectualilor care se ocupa de Sighet in sens national, politic, in loc sa se ocupe de functionarea justitiei si a altor institutii ale statului, in timp ce oameni care muncesc calificat 18 ore pe zi nu au de mincare si copii cersesc la semafoare, este simetrica cu a celor care nu sint interesati de Sighet si regreta comunismul. (Nu ma refer aici la Presedinte, care e politician, nu ignorant.) Nici voi, nici ei, nu stiti sa traiti impreuna, nu vedeti sistemul, ci doar scara blocului.

Asta vroiam sa spun.

revista 22, #3

Astazi, Ruxandra Cesereanu - "Ce stie si ce nu stie presedintele Basescu despre Gulagul romanesc"

in Revista 22, nr. 802, p.16.

De afara se vede rau. Pareti un grup de copii infricosati care, ascunsi in spatele unui copac gros, il tot incurajati pe unul mai inalt si mai indraznet (Basescu) sa se duca sa vada ce este in casa cu stafii. Stafii sint destule, bineinteles.

Dar din punct de vedere social, politic, cetatenesc, trebuie sa iau acest articol in serios. Pentru ca este o catastrofa. In Romania, in acest moment se moare de foame din cauza socialismului. Acesta se manifesta prin descurajarea initiativei particulare si printr-un urias sector de stat care consuma fara rezultate. Avem universitati, Academie, centre de cercetare istorica, sociologica, a comunismului, multe platite de stat. Membrii acestor institutii baleiaza, majoritatea, cu eleganta, intre sustinerea unei ideologii de tip nationalist - fascist si a unei ideologii socialiste, daca nu chiar comuniste. Populatia, complet needucata economic, asteapta un sef de stat providential care sa faca socialismul rentabil. Da, dar iata, avem si intelectuali. Ei ne vor ajuta. In primul rind, trebuie sa ne lamurim in privinta comunismului. (Si n-ar fi rau deloc sa se intimple asta.) Ce solutie propun intelectualii? Presedintele sa infiinteze o comisie care sa cerceteze problema! O comisie platita de stat, poate ca cei care deja au muncit atita in celelalte institutii bugetare vor mai gasi un loc unde sa se desfasoare pe banii statului, poate altii noi vor intra pe rol, doar au venit ai nostri. O comisie centrala, inchisa, numita in mod autoritarist o data pt. totdeauna, si care nu raspunde in fata nimanui. O adevarata comisie socialista, Doamnelor si Domnilor, care va comenta comunismul… insa foarte putin.

Si mai rau, presedintele are, potrivit constitutiei, rolul de mediator, de garant al institutiilor statului, al drepturilor fundamentale, are in grija siguranta statului si e activ in politica externa. Cred ca parlamentul, prin cei doi leaderi ai lui, ar trebui sa infiinteze comisia. (N-ar fi trebuit sa ne preocupe anticipatele? Justitia, care n-a arestat pe nici un alegator care a votat de mai multe ori? Cum va ajuta Tariceanu pe sinistrati daca justitia nu aresteaza hotii? Se va duce personal la fiecare, ca in Evul Mediu?) De ce tocmai presedintele? In opinia mea, pt. ca e mai-marele locului. Reflexul feudal functioneaza perfect.

Sa invatam democratia. Sa folosim institutiile. In primul rind, ar trebui sa cerem agresiv un raport al cheltuielilor statului cu institutiile care ar fi trebuit sa cerceteze comunismul si sa afle ce ni s-a intimplat: universitati de stat cu activitate in cercetare, Academia, multele centre capusa. Si sa le cerem rezultatele. Sa sustinem introducerea unor examene regulate si publice pt. membrii acestor institutii. Sa le facem sa mearga. Sa plateasca pe termen de 6 luni - 1 an pe cei care fac intr-adevar ceva in sensul dorit de noi. Sa obtinem un raport documentat stiintific, cu argumente clare si imbatabile, care sa ofere intr-adevar o vedere generala dar, in acelasi timp, greu de rasturnat a comunismului. Tinerii si multi batrini inteleg foarte greu ce inseamna comunismul. Si mie, care l-am trait, nu imi vine uneori sa cred ca mi s-a-ntimplat ce mi s-a-ntimplat atunci. Si eu, care nu sustin comunismul, doresc statisticile. Doresc un raport sistematic. Stiti ca eram printre ultimii din Europa (Rusia inclusa) ca numar de apartamente construite pe an pe suta de mii de locuitori (cel putin in anii '60) (si fara contraceptionale). Stiti cum "se dadeau" apartamentele? Poate stiti prea bine. Stiti ca Anglia arata ca un parc (si terenurile agricole, si orasele. N-am vazut un bloc de locuinte.) desi are o densitate a populatiei dubla fata de Romania? Stiti ca d.p.d.v. al numarului de studenti la suta de mii de locuitori eram sub Albania si deasupra Mongoliei (tot in anii '60, cel putin.)? Vi se pare neimportant?

A doua zi dupa publicarea unui asemenea raport, posturile tv vor cita fragmente scoase din context si vor incepe campania cunoscuta de minciuni. Trebuie sa existe o echipa bine pregatita care sa raspunda, tot la posturile tv, si sa argumenteze raportul fara sa adoarma pe nimeni. Acesta ar fi momentul in care raportul, si semnarea sa de catre Presedinte, ar dobindi un sens.

Sau nu stie, sau nu doreste. Pt. ca daca 22 reuseste in campania sa antiprezidentiala (si, frumos, de pe pozitii feudale), cine va incuraja reforma? Tariceanu, Nastase si … Vacaroiu, parca, e presedinte de camera? Asta este, D-na Ruxandra Cesereanu sau nu stie, sau nu doreste. Mai bine ca nu stiu.

Gulagul romanesc, din pacate, nu este o problema de interes public in Romania. O puteti face o problema de interes public, astfel:

1. faceti democratia si economia sa functioneze. Institutiile statului trebuie sa functioneze, a.i. majoritatea cetatenilor sa aibe de mincare si sa aibe o demnitate personala;

2. studiati comunismul dincolo de asasinarea elitei interbelice romanesti; majoritatii nu ii pasa si nu i-a pasat de elita. Cred ca intelectualii sint primii care trebuie sa se intereseze de majoritate, pt. ca si majoritatea sa inceapa sa se intrebe ce s-a intimplat atunci.

3. oferiti un studiu stiintific cuprinzator, care sa poate fi inteles de populatie. Nu comisia trebuie sa fie stiintifica, D-na Cesereanu, ci studiul. Nimeni nu-l contesta pe Tismaneanu. Va dati seama cum ar arata Presedintele intr-o buna dimineata in Parlament spunind ca a citit o carte azi noapte, si apoi a scris o declaratie pe care vrea s-o citeasca? Cui s-o citeasca? Nu exista fond comun de cunostinte, nu exista vocabular comun pt. ca o asemenea declaratie sa fie inteleasa de 87% din populatie. Sinteti atit de izolata de majoritatea populatiei, incit nici nu va lipseste comunicarea cu acestia, nici nu observati ca procentul celor interesati de Gulag este si a fost infim in societatea romaneasca.

revista 22, #2

Am citit cu mare placere articolul D-lui Catalin Avramescu, "Falsul principiu al <<independentei justitiei>>", din "Revista 22", numarul 801, p.7.

In opinia mea, este bine sa existe institutii autonome, adica institutii care nu primesc ordine de la executiv, dar respecta legea special scrisa pt. definirea amanuntita a modului lor de functionare. Aceasta s-ar potrivi, cred eu, bancii centrale si agentiei de administrare a fondurilor publice pt. sistemul de sanatate. Daca functionari ai acestor institutii incalca legea, ei pot fi urmariti in justitie. Aceasta nu se aplica si justitiei. Ea ar trebui sa fie autonoma, dar cine aplica legea in cazul incalcarii ei de catre functionarii din judecatorii? In acest punct, sint de acord cu Dl. Avramescu in ideea ca numai Parlamentul, ca reprezentant al cetatenilor, poate, eventual cu o majoritate de doua treimi, sa preia functia de judecator suprem si sa aplice legea chiar si functionarilor din justitie. Asadar, Parlamentul, si nu o curte de noua oameni, numita de oricine si pe orice criterii. Solutia curtii nu este numai ilogica, potrivit argumentelor D-lui Avramescu, dar si nedemocratica, dupa cum remarca si Dinsul, si, in plus, nu este nici viabila, deoarece noua oameni nu-si pot impune vointa impotriva unei majoritati de mai multe milioane de cetateni, fara un aparat represiv foarte puternic. Vointa cetatenilor trebuie intr-adevar, dupa mai multe verificari, dupa mai multe etape de votare, transpusa in realitate. Astfel, cetatenii devin responsabili in deciziile lor politice, iar societatea poate gasi un sens bazat pe un compromis solid. Autorul Constitutiei Romaniei a uitat, evident, acest amanunt. Avem, potrivit Constitutiei, noua tatuci.

Daca imi raspundeti, sau chiar transmiteti scrisoarea mea D-lui Avramescu, s-ar putea sa apara un dialog social.

Din pacate, in privinta interviului D-lui Basescu, din p.8-9 a aceluiasi numar, nu pot fi de acord cu pozitia „Revistei 22”. E prima data cind se intimpla acest lucru intr-o problema fundamentala. De exemplu, in opinia mea, pentru prima data dupa ’89, avem o mass-media cit de cit echilibrata. Si mai important, apare in sfirsit un dialog intre putere si opozitie, un dialog cit de cit decent (unde sint acuzatiile de violator impotriva candidatilor la presedintie?...), si chiar vad aparind o viata politica demna de acest nume, bazata pe manevre politice in mare parte publice, bazate pe citirea atenta a legilor si nu pe incalcarea lor. Cel mai important mi se pare insa refuzul unei declaratii de condamnare a comunismului. Dl. Basescu afirma de mai multe ori ca el personal stie cum a fost comunismul. Totusi, ca presedinte, ca sa poata semna un asemenea document, ar trebui sa se puna in fruntea unei largi parti a populatiei care are aceeasi opinie, sau macar sa fie sprijinit de un grup puternic de intelectuali care sint capabili sa argumenteze si sa explice semnificatia declaratiei. Ori asa ceva nu exista in Romania. Din pacate, la nivel profund, intelectualii romani sufera, la fel ca si societatea, de acelasi bizantinism, in sensul de lipsa de sistem, de lipsa unor reguli clare care trebuie si chiar sint aplicate, si de lipsa de deschidere fata de cei din afara grupului. (Cele citeva virfuri ies cu atit mai mult in evidenta.) In consecinta, aceste reguli care lipsesc nu pot fi discutate si imbunatatite! Din pacate, nici redactia 22 nu face exceptie de la regula. De aici rezulta si lipsa raspunsului la scrisorile mele, si acuzatia de autoritarism adusa D-lui Basescu (culmea, Basescu e destul de hotarit IN CADRUL LEGII, dar reporterul nu poate face distinctia), poate mai rasunatoare decit cea adusa D-lui Nastase, si nivelul scazut al unor pagini din 22, si lipsa oricaror critici din rubrica de corespondenta, si lipsa dialogului social, si, in consecinta, inaintarea formidabil de lenta a societatii romanesti, si lipsa raportului sistematic cerut de Dl. Basescu.